Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor.
Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne. Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:
• 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
• 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
• 4 grame de enibahar pisat mărunt
• 2 grame de coriandru pisat mărunt
• 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
• 1 gram de anis stelat pisat mărunt
• 8 grame de bicarbonat de sodiu
• 1 linguriţă de zeamă de lămâie
• 1 lingură de untdelemn
• 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute
Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.
Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.
Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!
Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să va ajute!
Câteva sfaturi pentru ca reţeta să fie „adaptată” la prezent:
– în reţetă apare anis stelat (anason stelat), care să găseşte în special la magazinele exotice, cu condimente și ingrediente orientale.
– cum în comerţ nu se găseşte „cărniţă de vacă de la gât”, puteţi folosi ceafă sau piept de vită.
– nu confundaţi chimionul turcesc cu chimenul!
– cum la vremea respectivă micii se muiau în sare, în reţeta originală nu scrie că se adaugă sare în compoziţie. Puteţi pune circa 10 grame de sare (o lingură rasă) la kilogramul de carne, înainte de a-i modela şi a-i pune pe grătar.
– lăsaţi supa de oase să scadă până devine vâscoasă.
– folosiţi usturoi românesc, cu coaja rozalie.
POVESTEA MITITIEILOR – CUM AU APĂRUT MICII
Unii spun că povestea micilor a început în centrul vechi, pe strada Covaci, la numărul 3. În acest loc se află restaurantul lui Iordache Ionescu.
Se spune că într-o seară când cârciuma era foarte aglomerată, au rămas fără mațe pentru cârnați, au adăugat niște ingrediente și i-au pus pe grătar. Scriitorul Constantin Bacalbaşa (1856-1935) afirmă în cartea „Bucureştii de altădată”că mititeii au fost inventaţi aici, la restaurantul „La idee”, când proprietarul, rămas fără maţe de oaie pentru cârnaţi, a pus carnea direct pe gratar.
O altă sursă scrie despre micii de la Carul cu Bere vestit în acea vreme. Bucatarul de la acea vreme, vorbea despre originea sarbeasca a acestui preparat. Intr-o scrisoare datata 16 iunie 1920, proprietarul descrie reteta acestui preparat: “Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, in stare finita de sapte pana la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare intre mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mancare de sine statatoare.”
La fel de populari in perioada interbelica erau si mititeii lui Pastorel. In reteta sa, carnea de vita trebuia sa provina de la ceafa, coada sau pulpa. Iar pe langa amestecul de condimente, trebuia sa contina si miez de franzela inmuiat in usturoi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu